top of page
Catalin Georgescu (1).jpg

Trasee turistice

Explorează în tihnă Colinele Transilvaniei pe drumuri vechi ce legau satele în trecut, pe poteci liniştite, departe de traficul auto intens şi în viteză. Biserici fortificate impresionante, păşuni şi fâneţe cu înaltă valoare naturală, minunate păduri misterioase, meşteşuguri tradiţionale, agricultori iscusiţi, privelişti de-ţi taie respiraţia, oameni şi poveşti. Toate te vor încânta şi vor rămâne multă vreme în amintirea şi sufletul tău. Ai la dispoziţie multe variante de descoperire a ultimului peisaj cu adevărat medieval din Europa, a cărui cultură e aproape neschimbată de secole.

MBM 2019.jpeg

MBM - Mediaș Bike Marathon

Descoperă Colinele Transilvaniei pe frumoasele trasee din jurul cetății Mediaș. 

Adela Dadu.jpg

Via Transilvanica – Terra Saxonum

Inspirat din potecile de pelerinaj din Spania și cele de anduranță din Statele Unite 

Bike TBT Saschiz (c)MihaiStetcu.jpg

Transylvania Bike Trails (TBT)

Poteca ADEPT, cum mai e cunoscută, leagă 3 monumente UNESCO 

Descoperă satele și priveliștile din jur
Pe jos, călare sau pe bicicletă – alegerea îţi aparţine! 

Pentru ca experienţa ta să fie una cât mai plăcută, iată câteva sfaturi importante înainte de a pleca la drum:

  1. Planifică-ţi cu mare atenţie excursiile şi informează-te despre secţiunile pe care vrei să le parcurgi. 

  2. Nu pleca la drum singur. Colinele Transilvaniei sunt mult mai interesante dacă le descoperi alături de prieteni.

  3. Plimbarea în natură nu este un concurs sportiv. Conservă-ţi energia. Nu este nici o ruşine să te întorci din drum dacă simţi că traseul ales este peste puterile tale. Ai de unde alege !

  4. Verifică întotdeauna condiţiile meteo. Există porţiuni de traseu care pot deveni greu practicabile în perioade ploioase.

  5. Dacă vezi animale sălbatice, este recomandat să te îndepărtezi şi să nu le provoci. Nu uita! Noi suntem vizitatori la ele acasă.

  6. Traseele sunt recomandat a fi parcurse între lunile aprilie – septembrie.

  7. Atenţie la câinii de la stână. Este recomandată coborârea de pe bicicletă şi traversarea locului pe jos. În caz de nevoie, poţi folosi bicicleta sau rucsacul drept scut.

  8. Ia cu tine echipament adecvat şi fii pregătit şi pentru vreme neprielnică: încălţăminte pentru drumeţie pe teren accidentat, pelerină de ploaie, haine impermeabile, sursă de apă, mâncare etc. 

  9. Ai întotdeauna cu tine o mică trusă de prim ajutor, în caz de nevoie.

  10. Este recomandat să pleci la drum cu o hartă detaliată a traseului (nu doar turistică) la îndemână. Aşa vei ştii mai bine unde te afli la orice moment. Nu toate zonele au acoperire GSM.

  11. Nu aprinde focul în zona de păşunat sau în pădure şi nu arunca ţigări aprinse.

  12. Fii parte din păstrarea acestui peisaj unic, ia cu tine amintiri şi fotografii şi lasă cât mai puţine urme ale trecerii tale prin Colinele Transilvaniei - ia cu tine gunoiul, nu îl lăsa în pădure.

bottom of page